Greseli majore intr-un conflict. Ultima parte

Greseli majore intr-un conflict. Ultima parte

Citeste AICI prima parte a acestei serii de articole despre greseli de evitat in rezolvarea unui conflict fie prin mediere fie in instanta.

A SASEA MARE GRESEALA – SA FII ATASAT EMOTIONAL DE BUNURILE SUPUSE NEGOCIERII DIN LITIGIU

Primul sediu achiziţionat pentru firmă, un tablou achiziționat în timpul căsătoriei, terenul din satul bunicilor, etc. – aceste bunuri  aduc de multe ori o dezbatere încărcată emoţional în negocierile purtate, care pot afecta luarea unor decizii bune. Adesea, părţile se luptă ”cu dinţii” pentru bunurile de care sunt ataşaţi emoţional, dar nu îşi dau seama că ori nu își pot permite cu adevărat acel bun, ori se dovedeşte a nu avea o valoare financiară corectă.

Sunt imobile, case sau terenuri, spaţii comerciale sau industriale pentru care părţile s-au angajat în credite, ipoteci, au achitate sume fabuloase în avans, dar totuşi la un partaj se va dovedi că nu îşi vor mai recăpăta acea valoare. Trebuie să aveţi în vedere că, un imobil este o cheltuială majoră de numerar (de exemplu: plățile ipotecare, taxe de proprietate, reparații, utilități, etc.).

Renunţaţi la orice emoție pe care o aveți în legătură cu bunurile supuse împărţelii.

În timpul negocierii, accentul principal trebuie să fie întotdeauna pe modul de a va maximiza finanțele, de a fi siguri că veți avea suficienți bani pentru cheltuielile de după împărţeală.

A SAPTEA MARE GRESEALA  – SA FOLOSESTI PERSOANE CARE NU SUNT CALIFICATE PENTRU LITIGIUL TAU, DOAR PENTRU UN ANUMIT ”RENUME”

Mediatorii nu sunt ieftini. Avocaţii sunt scumpi. Contabilii sunt un lux. Terapeuţii sunt deja mofturi.

Nu angaja niciunul din cei pe care i-am enumerat mai sus dacă nu sunt specializaţi în problema pe care o aveţi în dispută sau numai pentru că s-a auzit în ”târg” de  ei.

Asiguraţi-vă că mediatorul / avocatul / contabilul este specializat pentru litigiul pe care il aveţi de rezolvat.

Există mediatori / avocaţi specializaţi în malpraxis, alţii specializaţi în divorţuri, alţii specializaţi în probleme financiare, alţii sunt specializaţi în probleme tehnice, etc.. Angajaţi-i pe cei care sunt specializaţi pentru problema dumneavoastră.

UTLIMA MARE GRESEALA  – SA NU VA FERITI DE OFERTELE CARE ARATA PREA BINE

Nu uitaţi că aţi ajuns într-un conflict/litigiu pentru că ceva nu a funcţionat, astfel încât nu trebuie să vă grăbiţi să luaţi tot ce vi se oferă. Fiţi corecţi, dar verificaţi fiecare detaliu al ofertei şi acordului care vi se propune, nu semnaţi ceva ce nu aţi înţeles.

Este de preferat să plăteşti acum, un onorariu pentru avocatul şi/sau contabilul care te asistă, decât mai târziu să constaţi că ai intrat într-o capcană!

 

Dacă reuşiţi să evitaţi aceste greşeli, atunci când sunteţi puşi în situaţia de a înceta un parteneriat sau o căsătorie, sigur veţi fi un învingător.

 

Publicat de: Codruta Maghear

Articole din aceeasi serie:

Greseli majore intr-un conflict

Greseli majore intr-un conflict -Partea a 2-a

Greseli majore intr-un conflict -Partea a 3-a