Cum ii spui ca vrei medierea divortului

Vreau sa divortez

Iniţierea discuţiei despre divorţ sau medierea divortului este dificilă.

Iată o listă cu 4 recomandări pentru a uşura şi facilita discuţia:

  • Alege timpul şi locul potrivit.
    Tu cunoşti cele mai bune momente ale partenerului tău. Este el/ea mai receptiv într-o anumită perioadă a zilei? Chiar dacă eşti nerăbdător să deschizi discuţia, partenerul tău s-ar putea să nu fie în starea de spirit potrivită. Acceptă situaţia, aşteaptă să vorbeşti mai târziu şi ai încredere că aşa va fi mai bine.
  • Deschide subiectul într-o manieră neameninţătoare.
    Când trebuie să vorbeşti despre medierea divorului, evită termeni sau un limbaj care pot atinge puncte sensibile (ex: o să ne judecăm la proces, te dau în judecată, etc.) Păstrează tonul neutru astfel încât să avansezi la discuţia propriu-zisă.
  • Încadrează discuţia în jurul celor mai importante preocupări/temeri ale partenerului.
    Este soţia/soţul tău mai preocupat de aspectele financiare ale separării voastre? Sau poate de modul în care vor face faţă/reacţiona copii? Începe de aici. Ascultând fără a judeca vei păstra calmul asupra discuţiei. Foloseşte elementele aduse în discuţie pentru a aborda aceste preocupări.
  • Nu negocia în această etapă. Rămâi concentrat pe discutarea medierii ca opţiune de lucru.
    Scopul acestei conversaţii este de a prezenta medierea ca pe un pas înainte către un divorţ sănătos pentru amândoi – şi nu începerea discuţiilor referitoare la cum veţi împărţi bunurile sau cum veţi lua deciziile referitoare la copii. Nu vă lăsaţi atraşi în detalii în acest moment. Aceste detalii sunt importante, dar nu pentru această discuţie. De aceea ai contactat un mediator. Scopul tău este obţinerea unui acord pentru stabilirea întâlnirii preliminare cu mediatorul.

Abordează discuţia gândind opţiunea câştig-câştig pentru amândoi.
Orice formă de putere, control sau competiţie va crea şi hrăni conflictul – şi toată lumea va pierde (copii, voi doi).

Te-ar putea interesa să citeşti şi: Eu vreau sa divortez. El/Ea nu vrea