Care este câştigul tău din mediere?

A câştiga nu înseamnă în mod automat că celălalt trebuie să piardă. De cele mai multe ori, când cineva câştigă cu adevărat toţi cei implicaţi câştigă! În mediere acest lucru este posibil, câştigul având mai multe componente:

C Costuri reduse: cu doar 20 lei taxă de timbru, acordul de mediere poate căpăta caracter executoriu prin încuviinţare de către instanţă. În mediere nu aveţi de plătit taxele de timbru la valoarea obiectului conflictului aşa cum ar trebui să plătiţi dacă aţi alege calea instanţei. Iar dacă în urma medierii ar trebui sa aibă loc un transfer de drept de proprietate, taxele de timbru sunt reduse la jumatate.

AAscultare: Scopul medierii este de a face părţile să se asculte cu adevărat una pe alta, să înţeleagă ce vrea celălalt fără a fi neapărat de acord cu el. Înţelegând poziţia, sentimentele celuilalt, părţile devin mai deschise dialogului constructiv.

SSoluţia TA pe care o poţi avea doar prin mediere, unde tu deţii controlul. În mediere, soluţia de rezolvare a conflictului este generată de părţi. Ele îşi asumă astfel o decizie care le aparţine în totalitate. În totală opoziţie cu judecata nu-i aşa? Acolo decizia aparţine numai judecătorului, deseori părţile nefiind mulţumite de rezultat.

TTimpul tău este un câştig important în mediere! O situaţie complexă poate fi rezolvată în câteva săptămani. Iar atunci când e vorba şi de bani blocaţi şi pierderile pe care le generează blocarea acestora, timpul trebuie câştigat şi nu petrecut în procese îndelungate în instanţă.

I Interesele cu care părţile vin la mediere: La fel cum cea mai voluminoasă parte a unui iceberg este ascunsă privirii, tot aşa partea cea mai importantă a unui conflict este de cele mai multe ori ascunsă în spatele cererilor iniţiale cu care părţile intră în mediere. Depinde de abilitatea mediatorului să ajute părţile să descopere şi să-şi înţeleagă reciproc nevoile.

GGenerator de opţiuni: Cu ajutorul tehnicilor de mediere, un mediator abil reuşeşte să implice părţile într-un efort comun de generare de opţiuni din care să rezulte soluţia finală. De multe ori, soluţia finală poate fi surprinzătoare faţă de ceea ce părţile considerau a fi posibile opţiuni la intrarea în mediere.

Iar daca prin mediere reusesti sa salvezi o relatie de afaceri, de munca, de familie sau cu altcineva important din viata ta, castigul vostru capata noi valente nu-i asa?